După discuţiile aprinse referitoare la facultatea în limba maghiară de la UMF, autonomia ţinutului secuiesc şi bugetul local, Târgu-Mureşul a intrat într-o nouă ”eră” a tensiunilor la nivel local, şi anume aceea a tăierilor de copaci, care au nemulţumit o parte din locuitorii oraşului.
După tăierea copacilor de pe marginea străzii Mihai Viteazul, acţiune totalmente necesară -spun reprezentanţii Primăriei oraşului- în perspectiva lucrărilor de reabilitare a străzii, mureşenii au ieşit în stradă pentru a protesta la adresa acestei ”crime” ecologice, după cum o consideră protestatarii. UDMR-ul a iniţiat protestele chiar înaintea şedinţei de Consiliu Local de joia trecută, iar acţiunile prin care mureşenii au protestat faţă de tăierile de arbori din oraş au continuat şi duminică, prin intermediul unui flash mob.
Vorbind în numele consilierilor UDMR din Târgu-Mureş, consilierul Törzsök Sándor a depus o cere la primărie prin care cere oprirea tăierilor de copaci din oraş. Considerând că se bazează pe nemulţumirea târgumureşenillor în ceea ce păriveşte tăierile de arbori din ultima perioadă, consilierii UDMR, cer oficial comisiei competente să suspende această activitate.
”Grupul consilierilor locali mureşeni ai UDMR pune în vedere şi alte acţiuni administrative în cazul în care Primăria nu va opri tăierea copacilor. Din păcate, Primăria nu a luat în considerare observaţiile consilierilor UDMR şi nici părerea cetăţenilor şi a dispus tăierea altori copaci în zilele următoare şi fac acest lucru contrar constatărilor Gărzii de Mediu. Grupul consilierilor locali ai UDMR somează Primăria să stopeze tăierea copacilor din Municipiu”, se arată într-o înştiinţare dată publicităţii de Biroul de presă al UDMR Mureş.
Plantări de puieţi în tot oraşul
Simţind, probabil, că situaţia a scăpat de sub control, reprezentanţii municipa