Aberaţia ca destinele noastre să fie conduse de faliţi perpetuaţi artificial pe poziţii dominante este o realitate a zilelor noastre. Statul se amestecă, în numele binelui comun - desigur - pentru a-i ajuta pe cei puternici să abuzeze în continuare de poziţia lor privilegiată. Băncile şi sectorul financiar sunt beneficiari ai unui sistem corupt prin însăşi funcţionarea sa. Criza cipriotă şi succesiunea de bâjbâieli ale autorităţilor europene ne spun că aceasta este starea de fapt în care ne mişcăm. Pentru a realiza grotescul ei, uneori este bine să recurgem la parabole izbitoare şi lămuritoare în acelaşi timp.

Să ne imaginăm că avem 20 de hectare pe care le dăm în arendă unei companii de exploatare agricolă. Aceasta ne promite o rentă anuală de care suntem iniţial mulţumiţi. În primul an, câştigul nostru este sub aşteptări, însă arendaşul ne asigură că, având un aport tehnologic mai mare, randamentele se vor îmbunătăţi de anul viitor. Aşa se face că suntem de acord să îi acordăm - împreună cu alţi proprietari - bani sub formă de împrumut. În contul obligaţiunilor emise, compania de exploatare agricolă va cumpăra utilaje performante, urmând ca din surplus să ne dea atât banii înapoi cu dobândă, cât şi o rentă mai mare pentru terenul arendat.

Să presupunem că lucrurile merg prost. Încă din primul an, producţia este sub aşteptări, preţurile de valorificare dezavantajoase, administrarea rezervelor defectuoasă, cheltuielile supradimensionate. Renta anuală este din nou mică, însă din artificii contabile compania apare în continuare ca solvabilă. Până la răscumpărarea obligaţiunilor mai este şi, atât timp cât ne încredem în arendaş, îi lăsăm pământul cu speranţa unui randament sporit la anul.

Anul agricol următor este bun, în ansamblu, însă producţia sub aşteptări revelează ineficienţa companiei. Costurile sunt prea mari, investiţiile iniţiale nu se just