Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mina Petrila / Ce se întâmplă cu ea după ce îşi termină treaba SNÎM Valea Jiului? Ce se mai poate salva din ea?

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Ion Barbu este artist şi nu se predă. Dacă autorităţile s-au predat şi s-au declarat învinse în procesul de salvare a minei Petrila, Ion Barbu face orice pentru a schimba această situaţie. Şi, sincer, nu ne gândeam că Petrila poate fi salvată tocmai prin cultură, când este populată de oameni cu iniţiativă, cu putere, care ar avea pârghiile necesare pentru Schimbarea la faţă a Petrilei.

În aşteptarea galeriei umorului negru

Anul trecut, în toamnă, Ion Barbu a început o luptă contra morilor de vânt. Morile noastre de vânt sunt de fapt buldozerele care au treabă pe fostul perimetru al preparaţiei Petrila. A adus în Vale câteva zeci de studenţi din diferite centre universitare din ţară. „Bureţi care absorbeau toată informaţia. Copiii aceia chiar au lucrat toată ziua, în ateliere, pentru a veni cu idei prin care imobilele fostei preparaţii dar şi cele care aparţin minei, să fie reutilizate. Vorbim de construcţii istorice, de o valoare arhitehtonică importantă, care ies în evidenţă în acest oraş. Acestea ar putea deveni posibile centre culturale, muzee. Spunem mereu că viitorul Văii este turismul. În Valea Jiului vin turişti dacă pot găsi ceva inedit. Un muzeu al mişcărilor minereşti, care să fie realizat într-un mod abordabil, uşor de înţeles, poate chiar cu o tentă umoristică, astfel ca oamenii să fie atraşi şi interesaţi de el, o galerie a umorului negru, sunt idei pe care le-am putea pune în practică şi să păstrăm, în acelaşi timp, aceste clădiri cu o valoare impresionantă”, spune Ion Barbu.

Din data de 7 până în 14 mai, la Petrila vor veni o serie de arhitecţi din Germania şi Franţa pentru a evalua acest perimetru minier şi pentru a veni cu soluţii pentru salvarea acestuia. În acelaşi timp, în oraş va avea loc un happening, Schimbarea la faţă a Petrilei, o manifestare la care sunt invitaţi să ia parte toţi petrilenii, dacă doresc, prin care

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°