Consilierii locali au aprobat cea mai mare sumă alocată vreodată în istoria Municipiului Tulcea, de circa 2 milioane de euro, pentru asfaltarea unor străzi, un buget aproape dublu faţă de cel de anul trecut.
„E vorba de aproape două milioane de euro, aşa cum am mai spus. După dorinţa mea, ar fi fost bine să avem vreo patru milioane de euro arondat acestui segment de activitate, numai că datorită lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de apă şi canal, care sunt în plină derulare, nu putem să ne asumăm şi străzile unde deocamdată lucrările nu sunt executate sau există cutuma tehnică în care după ce se pozează infrastructura de apă şi canalizare, străzile trebuie lăsate în circulaţie cel puţin şase luni ca să se aşeze. Singurul impediment care ţine în loc această lucrare este vremea şi într-o oarecare măsură şi documentele de licitaţie, deocamdată contestate, şi care să sperăm că vor fi într-un final lămurite şi oameni o să vină şi o să se apuce de treabă”, a declarat primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea.
Marea asfaltare din Tulcea ar trebui finalizată într-o lună şi jumătate, pentru că, la sfârşitul lunii viitoare, va avea loc la Tulcea Raliul Deltei iar două curse superspeciale se vor desfăşura pe străzile municipiului.
Consilierii locali au aprobat cea mai mare sumă alocată vreodată în istoria Municipiului Tulcea, de circa 2 milioane de euro, pentru asfaltarea unor străzi, un buget aproape dublu faţă de cel de anul trecut.
„E vorba de aproape două milioane de euro, aşa cum am mai spus. După dorinţa mea, ar fi fost bine să avem vreo patru milioane de euro arondat acestui segment de activitate, numai că datorită lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de apă şi canal, care sunt în plină derulare, nu putem să ne asumăm şi străzile unde deocamdată lucrările nu sunt executate sau există cutuma tehnică în care după ce se pozează