Şapte persoane, din judeţele Olt şi Vâlcea, suspectate de trafic de droguri de risc au fost ridicate de procurorii DIICOT-BT Olt, miercuri dimineaţă.
Cele şapte persoane, Claudiu Jan Lică, de 21 de ani, Ştefan Ionuţ Celmare, de 24 de ani, Cristian Ionică, de 40 de ani, Adrian Nicolae Vărzaru, de 27 de ani, toţi din Slatina, şi Traian Răzvan Duţă, de 25 de ani, din Glăvile, judeţul Vâlcea, şi Adrian Ilie Stanca, de 23 de ani şi Dumitru Alexandru Râureanu, de 22 de ani, ambii din Râmnicu-Vâlcea, sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional specializat în trafic de droguri de risc.
Cercetările au arătat că tinerii se ocupau cu vânzarea drogurilor încă din primăvara anului trecut. Aceştia distribuiau stupefiantele în judeţele Olt şi Vâlcea, cu precădere în oraşele Slatina, Caracal şi Râmnicu-Vâlcea. Liderii grupului Caludiu Jan Lică şi Ştefan Ionuţ Celmare, ambii din Slatina, i-au racolat pe ceilaţi cinci bărbaţi pentru distribuirea cât mai uşoară a drogurilor.
Vâlcenii, prinşi în flagrant
Ieri dimineaţă, oamenii legii au efectuat patru percheziţii domiciliare în Slatina şi două în Vâlcea. Cei patru tineri din Slatina au fost ridicaţi la prima oră şi aduşi la audieri. Celelalte trei persoane, din Vâlcea, membre ale grupului infracţional, au fost prinse în flagrant, pe raza municipiului Slatina. Asupra lor au fost găsite mai multe pliculeţe de 5Me-O-DALT, substanţă psihotropă cu efect asemănător amfetaminei.
„La percheziţii, oamenii legii au ridicat 255 de plicuri ce conţineau material vegetal, uscat, mărunţit, de culoare verde, o pungă din material plastic ce conţinea mai multe seminţe şi fragmente vegetale, ce păreau a fi cannabis, precum şi o ţigaretă cu material vegetal, confecţionată artizanal. De asemenea, au fost descoperiţi 1.100 de euro şi 2.900 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt. @N