Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ICCJ a decis continuarea judecării recursurilor în dosarul transferurilor la 9 mai, când ar urma să dea declaraţii şase dintre cei opt inculpaţi, după ce la termenul de marţi a fost audiat doar Gheorghe Popescu, informează Mediafax.
Popescu a vorbit în faţa instanţei despre implicarea sa în transferurile lui Lucian Sânmărtean şi Florin Bratu, susţinând despre primul că nu i s-a părut nimic suspect şi că totul a fost legal şi în acord cu regulamentele FIFA şi UEFA.
Referitor la transferul lui Bratu de la Rapid la Galatasaray Instanbul, el a precizat că a fost solicitat de directorul sportiv al clubului din Turcia, care voia să aducă la echipă trei jucători din România. Printre aceştia se număra şi Bratu, a arătat Popescu, precizând că, la transferul acestuia, a primit un comision în contul unei datorii pe care o avea la el Galatasaray, din perioada când a jucat la această echipă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ICCJ a decis continuarea judecării recursurilor în dosarul transferurilor la 9 mai, când ar urma să dea declaraţii şase dintre cei opt inculpaţi, după ce la termenul de marţi a fost audiat doar Gheorghe Popescu, informează Mediafax.
Popescu a vorbit în faţa instanţei despre implicarea sa în transferurile lui Lucian Sânmărtean şi Florin Bratu, susţinând despre primul că nu i s-a părut nimic suspect şi că totul a fost legal şi în acord cu regulamentele FIFA şi UEFA.
Referitor la transferul lui Bratu de la Rapid la Galatasaray Instanbul, el a precizat că a fost solicitat de directorul sportiv al clubului din Turcia, care voia să aducă la echipă trei jucători din România. Printre aceştia se număra şi Bratu, a arătat Popescu, precizând că, la transferul acestuia, a primit un comision în contul unei datorii pe care o avea la el Galatasaray, din perioada când a jucat la această e