O hală dezafectată din curtea închisorii de la Mărgineni, din Dâmboviţa, a fost cuprinsă de flăcări. Vâlvătaia a mistuit acoperişul de aproape 200 de metri pătraţi. Se pare că focul a pornit de la scânteia unui flex.
Focul a izbucnit la o hală dezafectată din curtea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Mărgineni, informează România TV. În scurt timp, flăcările au cuprins tot acoperişul. Deţinuţii, dar şi localnicii din zona închisorii au intrat în panică.
"Flăcările erau foarte mari şi scânteile săreau spre grajdul meu, unde am şi fâneaţă. Am luat actele din casă, tot ce-i de valoare şi le-am dus în partea cealaltă", a spus o vecină. Oamenii şi-au pus la adăpost de incendiu şi animalele.
"Caii şi cu vaca le-am dus afară. Am viţel, porci, păsări", a spus un alt localnic. Focul a fost văzut de unul dintre gardieni.
"În fosta fabrică de mobilă avea loc un incendiu. M-am deplasat la faţa locului, am constat cele spuse de agentul de pază şi am anunţat serviciul de urgenţe 112", a spus un reprezentant al închisorii.
Pompierii s-au luptat două ore cu flăcările de peste şapte metri. Anchetatorii nu au stabilit deocamdată cauza incendiului. Din primele informaţii, flăcările ar fi fost provocate de muncitorii care tăiau fier vechi cu flexul, iar scânteile ar fi aprins deşeurile de lemn din hală.