Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană organizată, marţi seară, de casa Artmark din Capitală a înregistrat vânzări de aproximativ 300.000 de euro, suma reprezentând cel mai bun rezultat de până în prezent pe acest segment al evenimentelor de gen, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Suma reprezintă, de asemenea, o creştere cu 5% faţă de rezultatul precedent, înregistrat în ianuarie 2013, respectiv un salt de 30% comparativ cu media licitaţiilor de profil organizate de Artmark anul trecut.
La licitaţia desfăşurată marţi seară, în Sala Mare a hotelului Athénée Palace Hilton din Bucureşti, au participat peste 300 de persoane şi aproape 100 de palete participante distincte, evenimentul având o rată de adjudecare de 84,85%.
Interesul participanţilor pentru artişti de valoare s-a reflectat îndeosebi prin adjudecarea unor opere ca “Soarele nopţii”, de Ion Ţuculescu (32.500 de euro), “Edgerunner”, de Paul Neagu (16.000 de euro), “Natură moartă cu lalele roşii”, de Alexandru Ciucurencu (14.000 de euro), şi “Eden”, de Sabin Bălaşa (11.000 de euro).
Evoluţia pieţei româneşti de artă contemporană a punctat din nou prin câteva recorduri de autor absolute (în licitaţii): Georgeta Năpăruş, cu 8.000 de euro pentru “Nocturne”, Horia Damian, cu 8.000 de euro pentru “Sarcofagul roz”, Vladimir Zamfirescu, cu 4.000 de euro pentru “Arlechin”, Wanda Sachelarie Vladimirescu, cu 2.250 de euro pentru “Ritualuri”, Paul Neagu, cu 16.000 euro pentru “Edgerunner”.
La secţiunea de Sculptură şi Mobilier de Grădină, surpriza serii a venit din partea unei mese în stil Edwardian, al cărei preţ de adjudecare – 4.250 de euro – a fost de 17 ori mai mare decât cel de pornire (250 de euro). Şi aici a fost stabilit un nou record de autor absolut, sculptura “Umbra” a lui Nicăpetre (Petre Bălănică) adjudecându-se cu 3.250 de euro.
Mai mult pe Economica.net
Lici