Unul dintre vectorii de bază ai politicii interne şi externe a statului este integrarea europeană, iniţial declarat de către Partidul Comuniştilor în 2005 şi ulterior preluat, promovat şi aplicat de către Alianţa pentru Integrare Europeană din 2009 încoace.

Dacă în perioada de guvernare comunistă ideea de integrare europeană rămânea a fi doar o însemnare pe hârtie, în ultimii trei ani toate sferele de activitate au fost antrenate în procesul de apropiere şi conformare la aşa-numitele standarde europene. Expresiile „integrare europeană“ şi „poveste de succes“ sunt des întâlnite în documentele strategice şi de lucru, rapoarte de evaluare şi discursuri oficiale, astfel indicându-se clar că UE este destinaţia finală a Republicii Moldova, UE fiind modelul integraţionist care ar favoriza dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova într-o perspectivă medie şi de lungă durată.

Integrarea europeană, însă, nu este unicul model integraţionist promovat în societate. Chiar dacă la nivel guvernamental integrarea spre Est nu reprezintă o prioritate, se observă o afinitate clară a unei părţi din societate privind această opţiune. Conform Barometrului de Opinie Publică din noiembrie 2012, dacă ar fi să aleagă între integrarea în UE sau Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan, cetăţenii Republicii Moldova în proporţie de 16,1% preferă integrarea în UE şi 22,5% integrarea în Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan. Surprinzător este numărul de indecişi care reprezintă mai mult de jumătate din cei intervievaţi 58,4%, ceea ce denotă o lipsă evidentă de înţelegere a celor două modele integraţioniste. Dacă vom analiza cu atenţie tendinţele privind preferinţele cetăţenilor vizând cele două modele integraţioniste Vest şi Est, primul reprezentând un proces de reformă amplu şi având drept finalitate integrarea europeană, iar cel de al doilea cuprinzând procesul de integrar