Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, analizează altă modalitate de a valorifica pachetul de 9,8% acţiuni deţinut de stat la OMV Petrom decât vânzarea de acţiuni, a declarat oficialul, miercuri, la o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă când va vinde statul acţiunile Petrom, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat: "Nu cred că vom vinde actiunile Petrom. Am în vedere alt sistem de lucru. Dacă tot stric tot în sistemul energetic, să-l stric până la capăt".
La sfârşitul lunii iulie 2011, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri anunţa că oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile SC OMV Petrom SA va fi reluată în prima parte a anului viitor, întrucât subscripţiile înregistrate au fost sub nivelul de 80%, necesar pentru a închide oferta.
Preşedintele Traian Băsescu afirma, în toamna anului trecut, că România este norocoasă că nu a vândut în 2011 pachetul de 10% din compania Petrom.
Citeşte şi
Statul a vândut integral pachetul de 15% din Transgaz, pentru 72 milioane euro