Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, îşi deschide o pensiune în judeţul Vâlcea, la Drăgăşani. Banii pentru deschiderea pensiunii sunt obţinuţi prin Programul Operaţional Regional (POR) la nivelul Regiunii Sud-Vest Oltenia. Valoarea întregului proiect este de peste 330.000 de euro, iar firma a solicitat finanţare de aproape 200.000 de euro. „Vom deschide pensiunea undeva la sfârşitul lunii mai. Firma de construcţii lucrează să finalizeze lucrările de construcţii pe 15 mai. Apoi, noi vom trece la detaliile de amenajare. Pensiunea are şase camere duble, dar preţurile nu le-am stabilit încă”, a declarat pentru economica.net, Cristian Dina, directorul comercial al firmei lui Isărescu, Măr SRL.
Tot la Drăgăşani, Isărescu deţine un magazin de vinuri marca Casa Isărescu. Prin agenţia Sud Vest Oltenia, judeţul Gorj derulează la acest moment un număr de 64 de proiecte. Potrivit raportului prefectului Claudiu Teodorescu, postat pe site-ul Instituţiei Prefectului, „la sfârşitul anului 2012, la nivelul autorităţilor publice locale, al serviciilor publice deconcentrate şi al altor instituţii publice din judeţul Gorj, se aflau în implementare 64 de proiecte în valoare de 225.943.561,54 euro“. Cele mai multe proiecte sunt prin POR şi PNDR.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, îşi deschide o pensiune în judeţul Vâlcea, la Drăgăşani. Banii pentru deschiderea pensiunii sunt obţinuţi prin Programul Operaţional Regional (POR) la nivelul Regiunii Sud-Vest Oltenia. Valoarea întregului proiect este de peste 330.000 de euro, iar firma a solicitat finanţare de aproape 200.000 de euro. „Vom deschide pensiunea undeva la sfârşitul lunii mai. Firma de construcţii lucrează să finalizeze lucrările de construcţii pe 15 mai. Apoi, noi vom trece la detaliile de amenajare. Pensiunea are şase camere duble, dar preţurile nu le-am stabilit încă”, a