Mihai Popescu, fostul director general al subsidiarei locale a grupului britanic Aviva, a fost recrutat de asigurătorul austriac Ergo pentru a conduce compania din România a grupului. Popescu, 42 ani, a condus timp de doi ani compania Aviva Asigurări de Viaţă, care a fost cumpărată anul trecut de grupul american MetLife la pachet cu subsidiarele Aviva din Cehia şi Ungaria, după ce britanicii au decis să se retragă de pe aceste pieţe. El a fost anterior director de marketing al Alico (actuala Metropolitan Life), companie deţinută tot de MetLife. Popescu, care este absolvent al Universităţii Tehnice Bucureşti, a mai lucrat timp de trei pentru Citibank. Ergo Asigurări este o companie de talie mică pe piaţa asigurărilor de viaţă, cu prime subscrise de 17 milioane de lei (3,8 mil. euro) anul trecut. Austriecii au intrat pe piaţa românească în 2010 şi îşi vând produsele de asigurare prin reţeaua de sucursale a UniCredit Ţiriac Bank.