Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj, Andrei Butaru, a atras atenţia primarilor din judeţ, în şedinţa lărgită a Colegiului Prefectural Dolj, în legătură cu obligaţiile pe care aceştia le au în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.
„După cum ştiţi, de fiecare dată noi am stabilit nişte reguli, dar nu s-au respectat. Încercăm să prevenim apariţia toxiinfecţiilor alimentare din cauza conservării insalubre a cărnii “, a subliniat Butaru. El a completat că în atenţia principală se află abatoarele şi magazinele, cetăţenii care îşi sacrifică mielul şi mănâncă în familie răspunzând în totalitate de ceea ce se întâmplă.
Totodată, Butaru a adus în discuţie şi centrele de sacrificare volante sau temporare. Până acum, „doar SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL vrea să organizeze un centru de sacrificare. Aştept solicitările pentru organizarea acestor centre şi în alte localităţi, pentru a şti cât personal să punem la dispoziţie“, i-a îndemnat directorul DSVSA Dolj pe primarii prezenţi la şedinţă.
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj, Andrei Butaru, a atras atenţia primarilor din judeţ, în şedinţa lărgită a Colegiului Prefectural Dolj, în legătură cu obligaţiile pe care aceştia le au în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.
„După cum ştiţi, de fiecare dată noi am stabilit nişte reguli, dar nu s-au respectat. Încercăm să prevenim apariţia toxiinfecţiilor alimentare din cauza conservării insalubre a cărnii “, a subliniat Butaru. El a completat că în atenţia principală se află abatoarele şi magazinele, cetăţenii care îşi sacrifică mielul şi mănâncă în familie răspunzând în totalitate de ceea ce se întâmplă.
Totodată, Butaru a adus în discuţie şi centrele de sacrificare volante sau temporare. Până acum, „doar SC Pieţe