După 23 de ani jumătate de la căderea regimului comunist încă suntem în situaţia de a legifera reintrarea în drepturile de proprietate a celor deposedaţi de ea în 45 de ani de colectivism.
Acest proces de retrocedare a urmat un drum plin de hârtoape şi capcane şi rezultatul este bineînţeles nasatisfăcător şi neconvingător. Mă gândeam că restituirile au fost de fapt „moarte", în dublu sens. Mai întâi că o mare majoritate a foştilor proprietari nu au deloc sentimentul că li s-a făcut dreptate. Ba chiar mulţi s-au ales cu o uriaşă frustrare, obligaţi să capituleze în faţa grupurilor (infracţionale) ale drepturilor litigioase - GDL.
Victimele comunismului au ajuns din nou victime în democraţie!
Situaţia acestor proprietari într-o societate „eliberată" de abuzurile comuniste s-a dovedit a fi fără speranţă. Ei erau ori la mana GDL-urilor, ori etern deposedaţi de proprietate. Justiţia şi administraţia mână-n mâna cu serviciile avocăteşti au produs un rezultat „remarcabil": victimele comunismului au ajuns din nou victime în democraţie! Esenţa ideii de libertate sub protecţia legii a fost dată de John Locke la 1690 în al său „Tratat de guvernare" : „Scopul ultim şi cel mai important al oamenilor care se unesc într-o comunitate (ordonată de lege) este... conservarea proprietăţii lor".
Pentru cei care nu cred că se putea să facem altfel, mai corect şi liberi în sensul lui Locke, reamintesc că în planul de acţiune legislativă al „Strategiei pentru înfăptuirea economiei de piaţă în România", elaborată în februarie - aprilie1990 şi aflată la baza programului de guvernare aprobat de Parlament (fără niciun vot împotrivă) la 29 iunie 1990, prima lege a reformei era Legea Proprietăţii. N-a fost să fie aşa.
În al doilea rând, mă gândeam că restituirile au fost „moarte" pentru că n-au constituit un real stimul pentru dezvoltarea economică. Am avut parte de
