Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baronii l-au învins pe Ponta

Publicat in Adevarul, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Deputaţii au modificat ordonanţa Guvernului Ponta privind datoriile administraţiilor locale, acceptând doleanţele preşedinţilor de Consilii Judeţene şi ale primarilor.

Camera Deputaţilor a decis, cu majoritate de voturi, să opereze schimbări în ordonanţa de urgenţă referitoare la plata arieratelor locale, emisă de Guvernul Ponta în ianuarie 2013. Deputaţii PSD şi PNL au votat alături de cei ai PDL, pe baza solicitărilor din teritoriu, în ciuda opoziţiei Ministerului de Finanţe.

Potrivit variantei Guvernului, consiliile judeţene şi primăriile nu mai primeau bani de la Ministerul Finanţelor dacă nu îşi achitau 85% din arierate. Arieratele sunt datoriile a căror dată scadentă a fost depăşită cu 90 de zile.

Fostul ministru de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu (PDL) a solicitat, la dezbaterile de marţi din Camera Deputaţilor, să nu fie sistate plăţile către unităţile administrative care nu îşi achită 85% din arierate.

„Prin propunerea Guvernului, de fapt loviţi în cetăţeni. Dacă primăriile nu au de unde să plătească salariile funcţionarilor, nu mai pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu mai furnizează servicii către populaţie. O să mergeţi în colegiile dumneavoastră şi n-o să mai găsiţi pe nimeni pe la primării, pentru că or să pună lacăt”, a argumentat Ialomiţianu.

Pledoaria sa a fost însuşită de deputaţii PSD şi PNL care au decis că primăriile şi consiliile judeţene vor primi, în continuare, bani de la Ministerul Finanţelor pentru plata salariilor, dacă nu pot asigura aceste sume din venituri proprii.

Eşalonarea datoriilor

Deputaţii şi-au însuşit şi un amendament al deputatului PNL Dan Motreanu care a propus ca împrumuturile luate de la Trezorerie pentru plata arieratelor să fie achitate în tranşe trimestriale şi nu în tranşe lunare, aşa cum prevedea ordonanţa de Guvern.

„Am făcut acest amendament la solicitarea administraţiei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 46 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 38 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 12 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°