Samsung a lansat oficial în România noul sau vârf de gama, modelul Samsung Galaxy S4. Pe scurt, terminalul rulează sistemul de operare Android 4.2.2 Jelly Bean, are un procesor Exynos 5 Octa-Core de 1,6 GHz sau Snapdragon 600 de 1,9 GHz (cu patru nuclee), ecran cu diagonala de 5 inci (rezoluţie 1080 x 1920 pixeli, densitate a pixelilor 441 ppi), cameră de 13 megapixeli cu autofocus şi LED flash şi capacitate de stocare internă de 16/32/64 GB (plus slot pentru card microSD).
Modelul va ajunge în magazine şi în oferta operatorilor telecom la sfârşitul acestei luni.
Sorin Manea, şeful diviziei telecom din cadrul Samsung România, a estimat, pentru gândul, că se vor vinde în acest an pe piaţa locală 100.000 de unităţi Galaxy S4. Mai mult, potrivit acestuia, Samsung va încheia 2013 cu o cotă de piaţă de peste 50% pe segmentul de smartphoneuri.
La nivel global, compania vrea să vândă 10 milioane de unităţi Galaxy S4 în fiecare lună din 2013.
Potrivit lui Manea, anul acesta se vor vinde în România circa 1,3 milioane de smartphone-uri, iar în 2014 mai mult de 1,5 milioane de unităţi.
Lansare cu elicopterul
Samsung a pregătit o lansare de zile mari pentru Galaxy S4 în România. Terminalul a fost adus de la Aeroportul Otopeni cu un elicopter care a aterizat pe helioportul de pe acoperişul Crystal Tower. Potrivit organizatorilor, aceasta a fost prima aterizare a unui elicopter pe un helioport de pe o clădire de birouri din Bucureşti.
Evenimentul de lansare a fost găzduit de vedeta de televiziune Virgil Ianţu.
Odată cu telefonul a fost prezentată şi protecţia de ecran S View Cover. Aceasta le permite utilizatorilor să vadă informaţii, precum ora, data, notificări sau cine îi apelează, printr-o mică fereastră, fără a deschide carcasa.
Specificaţii S View Cover
LOTO - LOTO 6 DIN 49.