Magistraţii Curţii de Apel din Iaşi judecă astăzi un nou termen în dosarul „Kenya” în care fostul deputat Mihai Boldea este acuzat că ar fi fost liderul unei grupări infracţionale ce se ocupa de înşelăciuni imobiliare. Prejudiciul produs de reţea a fost estimat la aproximativ 1,5 milioane de euro.
Fostul deputat se află în arest preventiv la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţiei (IJP) Galaţi din 27 martie 2012, când a fost adus în ţară din Kenya.
Pe 17 martie, Mihail Boldea a părăsit România cu o maşină, iar în ziua următoare a ajuns în Turcia de unde a plecat spre Kenya. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat Curţii Supreme arestarea preventivă a fostului deputat, după care acesta a fost dat în urmărire internaţională.
În acest dosar, pe 28 iunie, DIICOT a dispus trimiterea în judecată a 19 inculpaţi, dintre care 11 în stare de arest preventiv. Printre aceştia se numără şi fostul deputat Mihail Boldea acuzat că a condus gruparea infracţională organizată, specializată în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Potrivit procurorilor, membrii grupării, printre care avocatul din cadrul Baroului Galaţi, Mihaela Cristina Bolboceanu, şi fostul arbitru din cadrul Curţii de Arbitraj Galaţi Luchiniuc Aurica, identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.
În acest scop, suspecţii ar fi utilizat hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate î