Sala Mare a Consiliului Judeţean a fost pe jumătate goală joi la şedinţa de instruire a primarilor şi secretarilor de primării organizată de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Administraţia Naţională Apele Române şi Instituţia Prefectului judeţului Buzău. Întâlnirea a avut ca scop pregătirea şi îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă generate de inundaţii ce s-ar putea produce în primăvara-vara 2013.
Primarii au fost sfătuiţi, cu această ocazie, să întreprindă toate măsurile necesare, împreună cu secretarii şi ceilalţi angajaţi pentru ca apa rezultată în urma ploilor abundente să se poată scurge rapid către emisari. În plus, pentru că în lunile mai, iunie şi iulie, meteorologii au prevăzut cantităţi importante de precipitaţii, va fi necesară îndepărtarea, de urgenţă, a materialului lemnos de pe malurile cursurilor de apă pentru a se evita astfel producerea unor pagube importante cum au fost cele de la începutul acestei luni, când un cap de pod care lega satele Ploştina şi Terca de Lopătari a fost rupt de apele umflate ale pârâului Slănic, coroborat cu buştenii tăiaţi şi uitaţi pe malul apei.
Cei prezenţi la eveniment au explicat faptul că, mai ales primarii din zonele afectate în luna aprilie de inundaţii, trebuie să ia măsuri mult mai drastice pentru ca astfel de fenomene să nu se mai întâmple. „Principalele recomandări pe care le fac tuturor primarilor ar fi decolmatarea cursurilor de apă neamenajate la nivelul fiecărei localităţi, de asemenea întreţinerea şi repararea şanţurilor şi rigolelor, cât şi aruncarea tuturor deşeurilor de pe albiile superioare din amonte şi aval de pe râurile şi malurile acestora, în special, de pe secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Mediului, râmniceanul Ionuţ Iuga, prezent la întâlnirea de joi. Reprezentantul Ministerului Mediul