Turiştii preferă tot mai mult să aleagă ca destinaţii de vacanţă locurile liniştite, originale sau exotice, care să nu presupună nici izolare şi nici preţuri exagerat de mari, planificarea minuţioasă a concediului fiind primul pas spre o vacanţă reuşită.
Când este vorba de vacanţă şi de relaxare, tot mai multe persoane preferă şi caută destinaţii unde să nu se împiedice de grupuri de turişti gălăgioşi. În plus, alegerea unor destinaţii mai originale sau mai exotice decât Spania, Egipt, Grecia nu înseamnă nici izolare şi nici preţuri exagerat de mari, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Un sondaj realizat de PayPal la mai multe linii aeriene a oferit o imagine a destinaţiilor de vacanţă tot mai preferate de turişti, în top aflându-se Camerun, Malaysia, Santa Lucia şi Maldive, locuri care întrunesc condiţiile de linişte, exotism şi originalitate, dar şi pe cele de preţ impuse de majoritatea turiştilor.
Pentru planificarea concediului perfect, specialiştii recomandă respectarea unor reguli simple. Prima dintre ele se referă la stabilirea clară a destinaţiei. Partea plăcută când este vorba de planificarea unui concediu online este că este uşor de luat în calcul diverse criterii, stabilind exact de ce este nevoie din doar câteva click-uri. De asemenea, compararea preţurilor este recomandată.
"Atunci când îţi eşti propriul agent de turism, îţi cunoşti nevoile cel mai bine. Nu face compromisuri uşor şi profită de varietatea business-urilor care îţi pot oferi online ceea ce îţi doreşti", spun autorii sondajului.
Astfel, potrivit acestora, biletele de avion sunt mai ieftine la începutul toamnei. Cele mai multe linii aeriene oferă cele mai bune oferte pentru vacanţe în primele două săptămâni ale lui octombrie, iar la comanda lor online ofertele ajung de multe ori la preţuri extrem de avantajoase, uneori la mai puţin de 48 de ore înainte d