Începând de joi, 18 aprilie, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Neamț are un nou comisar șef. Este vorba despre Iftime Petrariu (foto), care a promovat concursul organizat pentru această funcție, în perioada 4-6 martie.
Joi, în prezența prefectului județului Neamț, George Lazăr, a reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț și colegilor de serviciu, Iftime Petrariu a depus jurământul în calitate comisar șef. Prefectul George Lazăr a citit ordinul Guvernului României și al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, prin care Iftime Petrariu a fost numit în funcția de comisar șef începând cu data de 8 aprilie.
“Domnule prefect, vă mulțumesc. Conform jurământului, am venit în această funcție să respect legile țării și să fac tot ceea ce depinde de mine pentru a avea un județ curat și frumos. Sunt impresionat de noua mea responsabilitate, dar, în același timp, sunt și încântat și voi face tot ceea ce ține de mine, alături de Prefectură și celelalte instituții, pentru a menține un județ turistic frumos”, a declarat comisarul șef Iftime Petrariu. “Dumnezeu să vă ajute în munca pe care o începeți și sper ca, împreună cu cei din colectivul dumneavoastră, să puteți transpune în practică ceea ce v-ați asumat verbal”, a spus prefectul George Lazăr.
Noul comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu a intrat în politică în 2006. În 2008 a fost ales viceprimar al orașului Tîrgu Neamț din partea PDL, dar, înainte de alegerile din 2012, el a trecut în tabăra Uniunii Social Liberale, mai precis s-a înscris în PSD.
În singura declarație de avere disponibilă, completată în anul 2008, comisarul șef Iftime Petrariu deținea, împreună cu soția, un teren agricol de 1.400 de metri pătrați și un teren intravilan de 1.220 de metri pătrați, situate în comuna Vânători – Neamț. De asemenea, mai avea în proprietate