Învierea lui Isus Hristos este sărbătoarea bucuriei, a luminii și a speranței. În prag de sfântă sărbătoare, împreună cu “Ziarul de Roman”, la ușa inimii dumneavoastră vor bate oameni mai puțin norocoși, cărora viața nu le-a adus prea multe bucurii. Împreună, le putem aduce zâmbetul pe buze și putem reînvia speranța că poate exista o lume mai bună, iar schimbarea poate începe cu fiecare dintre noi.
Cristina Anton (foto stânga) este o fetiță frumoasă și deșteaptă, cu ochii mari, dar încercănați, care nu a avut parte de prea multe bucurii în viață. O viață trăită cu banii numărați de zece ori ca să ajungă pentru întreținere, medicamente și mâncare, din care cu greu scapă câte ceva mărunțiș pentru lucrurile care i-ar lua ochii oricărei fetițe de clasa a III-a. Cu toate acestea, Cristina a fost întotdeauna un copil de “Foarte Bine” pe linie. Are caiete “oglindă” – cum îi place învățătoarei ei să spună – și o inteligență deosebită.
“Cristina este un copil de care, ca învățător, nu ai parte la fiecare generație. Dacă spun o poezie în clasă, Cristina mi-o poate recita imediat pe de rost. Este un copil de premiu I, unul din acei copii care îți dă impresia că poate face orice și-ar propune”, spune învățătoarea Cristinei, Elena Ababei. Și Cristina își dorește să fie învățătoare, “pentru că așa poți să-i înveți și pe ceilalți tot ce știi tu”.
Cristina locuiește împreună cu mama, tatăl și bunicul ei, în vârstă de 87 de ani, în apartamentul acestuia. Singurii bani care intră în casă sunt pensia bunicului și puținii bani pe care îi câștigă tatăl ca muncitor. Mama Cristinei a lucrat câțiva ani în comerț, dar firmele la care s-a angajat s-au închis rând pe rând și, de doi ani, nu a mai găsit de lucru nicăieri. “Mi-am depus CV-ul la toate firmele care anunțau angajări. În aproape toate cazurile, mi s-a spus direct sau mi s-a sugerat că sunt prea bătrân
