Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Lucaci 011. Pauza de la Colegiul Ion Mincu

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 18 aprilie 2013 ·

Ora 11.20. Ajung la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Focşani. La această oră forfota este mare, elevii de serviciu sună de pauză. Intru în unitatea de învăţământ însă de această dată sunt întâmpinată de un elev de serviciu care nu îmi mai solicită să mă legitimez pentru că intru la secretariat unde îi cer acordul domnului director Vasile Lupu să intru în unitate. Elevii se grăbesc să iasă din clasă pentru a se bucura de pauză. Femeia de serviciu începe deja să strângă în saci menajeri hârtiile aruncate de elevi în coşurile speciale. Peste tot se aud adolescenţi care se bucură de ziua călduroasă de primăvară. Unii preferă să îşi petreacă pauza ascultând muzică la căşti. Alţi elevi sunt grăbiţi să îşi ia ceva de mâncare de la chioşcurile din apropierea unităţii de învăţământ înainte să se sune de intrare la ore. Alţi elevi preferă doar să respire aer curat şi să se bucure de soarele de afară, în aşteptarea orei de curs. Mulţi elevi se adună curioşi în jurul meu, bucuroşi că vor apărea la ziar. Din peisaj nu lipseşte nici agentul de Poliţie Locală care se tot plimbă dintr-o parte în alta făcându-şi simţită prezenţa în mijlocul elevilor.

În curte este însă linişte. Cu doar câteva minute înainte să înceapă ora, un elev îşi sună iubita. „Te rog vino la poartă, abia aştept să te văd”. Alţii discută despre şcoală ba chiar o fată îşi exprimă opinia ei sinceră despre matematică. „Avem matematica şi mă enervează, nici tema nu mi-am făcut-o”, spune eleva către o colegă, ambele mâncând cu poftă din sandwich-urile pe care şi le-au cumpărat de la chioşcul din apropiere.

Ora 11.30. Elevul de serviciu anunţă că s-a sunat pentru noua oră. Toţi elevii se grăbesc să ajungă la cursuri. Alţii mai relaxaţi au mai savurat câteva momente afară, la soare, după care, încetul cu încetul curtea liceului s-a golit de elevi.

Ora 11.20. Ajung la Colegiul Tehni

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 2 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 10 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicușor Dan: Vocea partidelor va conta mai puțin. Nimeni nu are votul nimănui

Gandul acum 7 ore
Nicușor Dan spune că vocea partidelor, în România, a devenit din ce în ce mai slabă în urechile electoratului care va prefera dezbateri între persoane care s-au remarcat prin realizări notabile. Ba mai mult, a declarat acesta în cadrul conferinței d

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 3 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 3 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 5 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°