Cu uriaşă şi cultural-istorică bucurie am constatat că mai multe voci se pronunţă împotriva ideii de a aduce în România rămăşiţele pământeşti ale sculptorului Constantin Brâncuşi. Termenul de repatriere nu este cel mai bun, că bătrânele oase nu au fost expatriate. Doar Brâncuşi, la un moment dat, a plecat la Paris şi a murit acolo. A vrut să revină în România sau măcar să ne lase rămăşiţele muncii sale de o viaţă, dar un grup de intelectuali bine înfipţi în funcţiile vremii, care azi ar pune imediat de o petiţie cu semnături, l-au declarat decadent şi i-au respins donaţia cu mândrie proletcultistă şi oportunistă. Nu mai reluăm povestea pentru că se pare că este deja bine- cunoscută. De altfel, constatăm o deplină concordanţă a vocilor recente pe care le invocăm cu ceea ce susţineam, cu indignare, de câte ori se punea de vreun "cenaclu" în care se vibra după amintirea lui Brâncuşi şi lumea pleca pe jos spre Paris, să sape la Montparnasse şi să se întoarcă triumfal la Târgu Jiu, tremurând de emoţie şi efort mistic, ca Flutur când aducea, cu avionul, lumina Învierii de la Ierusalim. Într-adevăr, această idee nu merită discutată, ci respinsă ca absurdă, subculturală, fără contact cu realitatea. Nişte ciudăţenii!

În schimb, Artmark a vândut multe curiozităţi, ba chiar şi ciudăţenii în sesiunea sa de trei zile la începutul acestei săptămâni. Este un mobil clar care determină procesul de cumpărare. De la katane la binoacle, la mobilier de grădină şi picturi dintr-o colecţie pasionată, ofertele s-au vândut cu dedicaţie şi preţuri în creştere. Categoria curiozităţilor a cuprins, aseară chiar, săbii masonice estimate la 3-450 de euro, cu care nu te duelezi, bastoane cu argint şi fildeş, hărţi vechi, poze şi tipărituri din vremea comunismului, aparatură diversă, mai ales foto, dar veche, o blană de leopard posibil capturată la una dintre licitaţiile de vânzare a cadourilo