Mulţi au fost păcăliţi - şi chiar au jubilat, unii dintre ei, mai ales slujbaşii media ai principalului adversar al preşedintelui Traian Băsescu, Dan „Felix” Voiculescu – atunci când, în spaţiul public, a apărut informaţia conform căreia actuala majoritate de stânga ar dori să modifice pragul electoral pentru validarea referendumului, de la 50 la sută la doar 25 procente, şi pe cel de participare la o asemenea consultare populară, la 30 la sută faţă de 50, cât este în prezent.
Bineînţeles, o bună parte a adversarilor preşedintelui visau, deja, la o a treia tentativă de suspendare a acestuia, în ciuda bezelelor pe care Traian Băsescu şi le face, cu o frecvenţă din ce în ce mai ridicată, cu premierul şi liderul social-democraţilor, Victor Ponta.
Problema mare este că nu aceasta a fost intenţia principală a unei asemenea iniţiative legislative. Nici vorbă de gânduri duşmănoase la adresa preşedintelui, care a devenit un vajnic şi de mare nădejde prieten al alianţei numite Uniunea Social Liberală. Adevărul dureros este altul: actualii guvernanţi pregătesc terenul pentru o Constituţie „a lor”. O Constituţie care, desfiinţând democraţia participativă, va introduce dictatura minorităţii.
Din 1990 încoace am avut „Constituţia lui Ion Iliescu”, urmată de „Constituţia lui Adrian Năstase”. Acum ni se pregăteşte „Constituţia lui Ponta (poate şi a lui Antonescu şi Voiculescu, nu avem de unde şti, încă)”. Cred că ar fi momentul să ne întrebăm cu toţi: oare când vom avea şi o Constituţie a românilor, nu doar a lor, ci şi a noastră?
Mulţi au fost păcăliţi - şi chiar au jubilat, unii dintre ei, mai ales slujbaşii media ai principalului adversar al preşedintelui Traian Băsescu, Dan „Felix” Voiculescu – atunci când, în spaţiul public, a apărut informaţia conform căreia actuala majoritate de stânga ar dori să modifice pragul electoral pentru validarea refere