Înainte de meciurile de aseară din ultima etapă a sezonului regulat din NBA, Los Angeles Lakers nu ştia dacă se va califica în play-off. Însă după victoria cu Houston Rockets de aseară, scor 99-95, după prelungiri, californienii au terminat sezonul regulat pe locul şapte!
Lakers a scăpat de Thunder, dar a dat de Spurs
Mulţi specialişti credeau că Lakers nu se va descurca fără Kobe Bryant, accidentat grav săptămâna trecută după ce şi-a rupt tendonul lui Ahile. Dar chiar şi fără superstarul care va absenta între şase şi nouă luni, Lakers s-a descurcat. Echipa californiană a câştigat toate cele patru meciuri în care Bryant nu a evoluat şi a reuşit imposibilul! Nu numai că s-a calificat în play-off, ci a reuşit şi să evite un duel cu Oklahoma City Thunder în primul tur al play-off-ului, după ce a câştigat aseară cu 99-95, după prelungiri, meciul cu Houston Rockets şi a urcat, graţie avantajului rezultatelor mai bune în meciurile directe, pe locul şapte în clasamentul final al Conferinţei de Vest. A fost un meci incredibil pentru Lakers, la care starurile au evoluat la potenţial maxim. Astfel, Pau Gasol (foto stânga) a reuşit cel de-al şaptelea triple-double din carieră, cu 17 puncte, 20 de recuperări şi 11 pase decisive, Dwight Howard (16 puncte, 18 recuperări, 4 capace) a blocat o aruncare disperată a lui James Harden în ultimele secunde ale prelungirilor, iar Steve Blake (24 de puncte, 7 pase decisive) a condus perfect echipa către o victorie meritată. Rămâne de văzut acum dacă Lakers va reuşi să se descurce în faţa lui San Antonio Spurs, echipă în faţa căreia a pierdut două din cele trei meciuri jucate în acest sezon, unica victorie venind însă în urmă cu trei zile, 91-86 pe teren propriu. În schimb, Houston (45-37), care are acelaşi record cu Lakers, a încheiat pe 8 şi va juca cu Oklahoma City Thunder în primul tur al play-off-ului, o reîntâl