Navetistă între Milano (se află în conducerea staffului editurii Rediviva) şi insula Malta, unde locuieşte cu familia, Ingrid Beatrice Coman (n. 1971, Tecuci) este o scriitoare româncă ce poate scrie cu uşurinţă în trei limbi: italiană, engleză şi, fireşte, română. Autoare a patru romane şi a mai multor nuvele şi eseuri în reviste şi antologii europene, este una dintre vocile cele mai autorizate din literatura diasporei noastre. Temele sale preferate pivotează în jurul destinului unor oameni mărunţi, anonimi, inocenţi, confruntaţi cu marile traume provocate de istoria contemporană maşteră. Exemple: războiul sângeros din Afganistan repovestit de locuitorii din Kabul (La città dei tulipani – Oraşul lalelelor), gulagul sovietic, ale cărui atrocităţi au fost date în vileag, printre alţii, de Soljeniţîn sau Herta Müller, retrăit epic în Té al samovar – Ceai la samovar. Nu puteau lipsi dramaticele şi de cele mai multe ori terifiantele episoade numite „evenimentele din decembrie“ 1989 din România (Per chi crescono le rose? – Pentru cine cresc trandafirii). Dodici più un angelo – Doisprezece plus un înger sugerează în chip metaforic direcţia greşită în care merge lumea, groapa comună finală, decăderea până la aneantizare a valorilor spirituale, anticipată, printre alte mari spirite vizionare, de gânditorul şi poetul Giovanni Paolo II, un papă care a pătimit asemeni Mântuitorului şi care şi-a iertat, ca şi El, duşmanii de moarte. În cele ce urmează ne vom referi la cea mai recentă carte a lui Ingrid Beatrice Coman, Satul fără mămici. Il villaggio senza madri (Rediviva Edizioni, 2012). Este vorba de zece povestiri (texte în limba română şi în italiană), protagoniştii fiind zece copii, băieţi şi fete din provincia românească sau, cum se mai spune, din România profundă, abandonaţi de unul din părinţi sau de amândoi cu speranţa că braţele lor de muncă puse în slujba u