Ultima declaraţie a papei Francisc a fost un duş rece pentru lumea creştină secularizată. Pur şi simplu, el a reiterat un adevăr spiritual, spulberând iluziile ateilor care se folosesc de laicizare în sensul indiferentismului religios sau ateismului.
Papa Francisc trage clopotele pentru secular-umanişti. Afirmaţia lui a fost scurtă şi la obiect „Laicii trebuie să îşi asume responsabilitatea de creştini”. Ea face parte dintr-o luare de poziţie la adresa indiferentismului şi formalismului religios, mascate sub pasivitatea creştină.
Însă afirmaţia zguduie din temelii greşeala fundamentală de a socoti laicatul o trambulină pentru separaţia Bisericii de Stat. Spuneam şi altă dată că „Laicii nu sunt atei”. Din nefericire, ateii militanţi se folosesc adeseori în lupta lor contra prezenţei Bisericii în spaţiul public de acest argument Statul este laic. Sună a ateism sau indiferentism religios. Uneori, mai rafinat, se spune „neutru” religios. Adică pasiv…exact la ce se referă Papa.
În realitate, termenul laic desemnează doar separaţia între cler şi popor, poporul fiind laic (din grecescul „laos” = popor). Laicul este un creştin care nu aparţine clerului, dar care aparţine şi el lui Hristos.
Deviaţia a apărut în lumea occidentală, urmare a viziunii eronate că Biserica înseamnă numai cler. În realitate, Biserica este alcătuită din cler şi popor. Clerul fără popor nu face nici cât o ceapa degerată. Poporul fără cler este, practic, o oaie rătăcită.
Logica aceasta se poate aplica la fel de bine şi Statului. Ce este, în fond Statul? Termenul desemnează fie o ţară (Statul România) fie aparatul administrativ al unei ţări (Statul român). Dar acest aparat este ales, democratic, de către popor, motiv pentru care trebuie să asculte de voinţa poporului. Astfel, Statul este laic pentru că aparţine laos-ului, adică poporului.
Eroarea apare la susţinerea t
