Este vorba de un exerciţiu organizat de SRI şi de alte structuri specializate în care salariaţii au fost instruiţi cum să intervină în cazul amplasării unei bombe.
Salariaţii termocentralei Rovinari au participat astăzi la un instructaj de specialitate susţinut de specialiştii Serviciului Român de Informaţii. Tema pregătirii a fost îmbunătăţărea reacţiei în situaţia ipotetică a unei ameninţări cu amplasarea unui dispozitiv exploziv.
„Pe platforma industrială a societăţii au fost organizate o expunere pe teme adiacente protecţiei informaţiilor clasificate, prevenirii şi combaterii terorismului şi un exerciţiu aplicativ contraterorist, la care au participat specialişti ai Direcţiilor Judeţene de Informaţii Gorj şi Dolj, reprezentanţi ai Inspectoratelor Judeţene de Poliţie, Jandarmi, Situaţii de Urgenţă, precum şi responsabili ai Complexului, pe linia protejării obiectivelor.
Scenariul exerciţiului a constat în investigarea şi neutralizarea, de către echipa pirotehnică a SRI, a unui colet suspect, amplasat într-un punct important pentru activitatea şi securitatea operatorului economic.
Expunerea a atins aspecte de ordin legislativ pe aceste domenii, cu prezentarea componentelor Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, atribuţiilor şi responsabilităţilor acestora“, se precizează într-un comunicat al SRI.
S-a urmărit modul de reacţie
Demersul a vizat asigurarea unui răspuns conjugat la apariţia unei ameninţări de natură teroristă, în conformitatea cu procedurile de acţiune ale instituţiilor din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, a cărui coordonare tehnică este asigurată de Serviciul Român de Informaţii.