On Air Music Awards, aflata la prima editie, ceremonie in cadrul careia s-au premiat muzicienii din Romania, s-a dovedit a fi un real succes, iar Zoli Toth, organizatorul, considera ca, daca formatia Robin and the Backstabbers a castigat premiul pentru artistul anului, aceasta este cea mai mare dovada ca gala este independenta, "pe bune".
Oameni eleganti, frumosi si zambitori, asa ii descrie Zoli Toth intr-un interviu acordat Ziare.com pe cei care s-au prezentat la evenimentul desfasurat la inceputul acestei saptamani.
Emotiile au fost mari pentru organizatori la editia de debut, insa cand au vazut cati artisti si oameni importanti vin au inceput sa se relaxeze.
Pentru editia viitoare, Zoli nu stie inca daca vor interveni schimbari, insa pana atunci se bucura de succesul primei gale.
Care a fost cel mai greu moment din organizarea On Air Music Awards?
Cel mai greu moment a fost pana au inceput sa vina oamenii. Aveam emotii cu cine vine si cine nu vine, dar, dupa cum s-a vazut in toata presa, a fost "creme de la creme" a industriei muzicale. Au fost oameni foarte importanti. Oameni pe care nu ii vezi la fata cu anii.
Au fost si oameni din conducerea unor televiziuni. Despre cine este vorba?
Au fost din conducerea Kanal D, a fost Andreea Marin, Iuliana Tudor, din Pro foarte multi. Au venit oameni din diferite posturi TV, radio, case de discuri, ceea ce a confirmat inca o data ca a fost o gala independenta.
Care a fost cel mai frumos moment al serii?
Au fost mai multe. A fost speech-ul lui Aurel Mitran (impresar si director al teatrului Excelsior, care a castigat premiul pentru intreaga cariera in cadrul On Air Music Awards - n. red.). A fost foarte misto momentul Adinei Raducanu, o fata de 14 ani care a cantat de am innebunit. Trio Zamfirescu au fost misto, Vunk, El