„Mark Zuckerberg” de Rusia, cum este numit Pavel Durov, fondatorul în vârstă de 28 de ani al celei mai mari reţele de socializare din Rusia, a fost pus sub acuzare pentru sfidarea autorităţilor. Acuzaţia vine după ce tânărul ar fi lovit cu maşina un poliţist şi ar fi fugit de la faţa locului, potrivit Russia Today.
În ultimele două săptămâni, Pavel Durov fost implicat într-o serie de incidente, în urma cărora a fost acuzat de sfidarea autorităţilor şi de vătămarea unui poliţist. Reprezentanţii legii au ajuns la concluzia că maşina implicată în accident, un Mercedes alb, ar fi fost condusă de Durov, cu toate că era înregistrată pe numele unui angajat senior al companiei.
În timp ce autorităţile îi percheziţionau casa şi biroul, partenerul de afaceri al lui Durov a vândut o mare parte din acţiunile companiei, fără să-l consulte pe fondator, ceea ce a determinat presa să creadă că accidentul ar fi putut fi o diversiune.
Vkontakte, prescurtat VK, reprezintă cea mai mare reţea de socializare din Rusia, fiind destinată iniţial studenţilor şi absolvenţilor din universităţile ruseşti. VK a fost lansat la doi ani după Facebook şi prezintă o interfaţă asemănătoare cu celebra reţea de socializare.
Personal, Pavel Durov deţine un procent de 12% din acţiunile firmei, fiind responsabil şi pentru un procent de 40%, aparţinând magnatului multi-miliardar Alisher Usmanov. „Zuckerberg de Rusia” a declarat în mai multe ocazii că nu doreşte să-şi vândă afacerea, aflată pe locul 25 în topul celor mai accesate site-uri de socializare din lume.
“Pentru a aduce orice modificare acestei companii, trebuie mai întâi să scăpaţi de mine. Din moment ce încă deţin majoritatea acţiunilor, acest lucru va fi imposibil”, a declarat Pavel Durov pe pagina sa personală de socializare.
Foarte mulţi sceptici sunt îngrijoraţi că reţeaua Vkontakte va fi folosită drept