O victorie a lui Bayern n-ar mai fi o surpriză, dar Barcelona în zi de graţie poate învinge orice adversar.

Semifinalele Ligii Campionilor sînt, după multă vreme, un careu fără cusur. E greu de susţinut că ultimele patru echipe rămase în cursă nu sînt, cu adevărat, cele mai bune patru echipe ale competiţiei. Real Madrid, Borussia Dortmund, Barcelona şi Bayern Munchen au plecat în cursă printre favorite şi au demonstrat pe parcurs că nu au rivali.

Repartiţia pe campionate ar putea părea, în schimb, nedreaptă. Prezenţa a două echipe din campionatul spaniol şi a două echipe din campionatul german sugerează că restul campionatelor europene au rămas în urmă. E adevărat? În aparenţă, nu, în realitate, da.

Principala obiecţie ar fi reputaţia şi audienţa formidabilă ale fotbalului jucat în campionatul englez. Numai că aici lucrurile trebuie bine înţelese. Spectacolul dat de meciurile din campionatul englez e remarcabil. Jocul deschis, de atac şi angajament, sînt o plăcere pentru un public enorm care caută un anume gen de divertisment, de la Beijing la Frankfurt şi de la San Francisco la Cairo.

Însă popularitatea nu trebuie confundată cu nivelul. Campionatul englez e o plăcere de urmărit dar spectacolul e posibil, printre altele, şi datorită naivităţii tactice sau precarităţii tehnice. Din acest punct de vedere, campionatele spaniol şi german stau mult mai bine. În al doilea rînd, campionatul german care e, probabil, în acest moment, cel mai compact şi puternic în Europa, e handicapat de impopularitatea care urmăreşte în mod tradiţional şi pe nedrept stilul de joc german. Cine se poate lepăda de prejudecăţi, va observa imediat că forţa medie de joc şi moralul echipleor de club germane sînt superioare mediei europene. În rest, campionatul italian e în criză de mai bine de 20 de ani şi numele mari ca Milan, Inter sau Juventus nu pot ţin