Daniel Bota, de 36 de ani, din Pădureni, comuna Jariştea, nu ştie cum să mai facă să pună o bucată de pâine pe masa celor şase copii ai săi. Bolnav de Lupus eritematos, omul nu mai poate merge la muncă pe timpul zilei pentru că lumina şi mai ales soarele îi fac rău. Omul şi nevasta lui au ajuns în situaţia de a-şi creşte copiii din alocaţiile primite de aceştia, plus 140 lei acordaţi de primărie ca ajutor social. Iar din aceşti bani a reuşit să facă, incredibil, şi economie, ca să-şi ridice o cămăruţă şi să-şi tragă şi curent în ea! „Am vrut să lucrez, să mă angajez, dar nu mi se dă apt de muncă. Nenorocirea e că mi se umflă mâinile, picioarele, mi se umflă capul, uneori nu mă pot deplasa şi nici nu pot ieşi din casă ziua, pe lumină, din cauza bolii. Şi am mai făcut de două ori şi preinfarct”, a explicat Daniel. Cu toată sărăcia, copiii lui sunt bine crescuţi, respectuoşi şi îşi văd, conştiincioşi, de şcoală. Cine doreşte să ajute aceşti copii, poate contacta familia la numărul de telefon 0737.230.628.
Locuiesc aproape de pădure, în ultima casă din capătul unei uliţe înguste a satului Pădureni. Sunt oarecum izolaţi, de parcă necazul şi sărăcia i-au împins cât mai departe de ceilalţi, mai norocoşi decât ei. Din curte, dincolo de drum, pot vedea în fiecare zi zecile de cruci adunate între gardurile cimitirului. Iar deasupra, veşnicul cer spre care îşi înalţă rugile în speranţa unei vieţi mai bune...
Niciodată, spune Daniel, tatăl celor şase copii, dar niciodată n-ar fi ajuns în situaţia asta dacă soarta nu l-ar fi lovit acum, în plină maturitate, cu o boală grea, care nu-i mai lasă posibilitatea să muncească: Lupus eritematos cronic. Omul nu a dorit de la viaţă decât o existenţă decentă, normală, iar cât timp a fost capabil să muncească, copiii lui n-au dus lipsă de nimic. „Am lucrat timp de 12 ani. Mai întâi în industria lemnului, iar ulti