România riscă declanşarea procedurii de infringement pe mediu din cauza emisiilor de gaze de la Sucursala Romag Termo, în cazul în care Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare nu transmite Comisiei Europene, la sfârşitul lunii aprilie, certificatele de emisie de gaze cu efect de seră (CO2) primite în 2007 de la Uniunea Europeană, informează Mediafax.
RAAN trebuie să transmită Comisiei Europene, în 30 aprilie, certificatele CO2 pe care le-a primit în 2007 de la UE în scopul tranzacţionării lor la bursă până în 2013 pentru rezolvarea, cu banii astfel obţinuţi, a problemelor de mediu de la platforma Romag Termo.
Potrivit conducerii unităţii, la ora actuală lipsesc 650.000 de certificate, pentru care ar trebui plătite penalizări de 100 de euro per certificat. În plus, există riscul închiderii Regiei, după declanşarea procedurii de infrigement pe mediu pentru România.
Directorul general al RAAN, Marius Preda, a declarat că RAAN a primit de la Uniunea Europeană câte un certificat CO2 (sau certificatele EUA) pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă în atmosferă de Sucursala Romag Termo, totalizând un număr de 1.800.000 de astfel de certificate de mediu.
Preda a precizat că cele 650.000 de certificate care lipsesc au fost însă vândute în diferite perioade, banii obţinuţi fiind folosiţi pentru necesităţile Regiei, şi nu pentru retehnologizarea electrofiltrelor.
"Din cauza finanţării insuficiente a apei grele la Regie, ne-am ajutat de aceste certificate. Prin vânzarea lor am făcut rost de bani ca să acoperim anumite materii prime şi utilităţi pentru funcţionarea Regiei, pentru a asigura salariile angajaţilor. Ele s-au vândut, în principiu, în acea perioadă, destul de bine, la 16 euro bucata, acum valorează în jur de trei euro, în scădere chiar, dar nu avem posibilitatea să le cumpărăm din banii noştr