Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul energiei: Nu mai vindem acţiuni Petrom

Publicat in Ziarul Financiar, joi 18 aprilie 2013 ·

Ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă a declarat că nu se gândeşte să vândă pe bursă un pachet de până la 10% din acţiunile statului la OMV Petrom (SNP) şi, referindu-se la unele acuzaţii care îi sunt aduse, că dacă tot strică sistemul energetic, va merge până la capăt.

„Nu cred că vindem acţiunile la Petrom, am în vedere un alt mod de lucru. Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt“, a afirmat ieri Niţă.

În 2011 statul a încercat să vândă pe bursă aproape 10% din acţiunile pe care le mai are la OMV Petrom, dar a eşuat, investitorii nefiind interesaţi să cumpere titlurile.

Totodată, la privatizarea Petrom, în 2004, statul a promis angajaţilor companiei că vor primi până la 8% din acţiuni. Până în prezent însă angajaţii nu au primit aceste acţiuni.

„Dacă legea spune că trebuie să dăm 8% la salariaţi, vom da“, a spus Niţă, întrebat dacă are în vedere să reia acest demers.

OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.

Niţă a mai spus ieri că oferta prin care statul vrea să vândă la bursă un pachet de 10% din acţiunile Nuclear­electrica va avea loc după data de 15 mai.

„Este pentru prima dată în ultimii ani când ne respectăm angajamentele internaţionale. În aprilie am promis că listăm Transgaz şi am listat. În mai am promis că vom lista Nuclear­electrica şi o vom lista“, a afirmat Niţă.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI şi CE că va lista la bursă pachete minoritare de acţiuni de la Hidroelectrica (10%, după ieşirea din insolvenţă), Romgaz (10%, cel târziu în octombrie), Transgaz (15%) şi Nuclearelectrica (10%).

Ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă a declarat că nu se gândeşte să vândă pe bursă un pachet de până la 10% din acţiunile statului la OMV Petrom (SNP) şi, referindu-se la unele acuzaţii care îi sunt aduse, că dacă tot strică sistemul energe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeri prezidențiale 2024 27,31 % de alegători au votat în județul Constnața până la ora 14.00

Ziua Constanta acum 35 minute
Prezența la vot la ora 14.00 în județul Constanța este de 27.31%. Potrivit ROAEP, sunt înscirși pe liste permanente - 612.895 de alegători, au votat 151.486 de alegători pe listele permanente și 15.190 pe liste suplimentare. De asemenea au votat 7

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 42 minute
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum 21 minute
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum o ora
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum 2 ore
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Ucraina are nevoie de o apărare aeriană mai bună, afirmă Zelenski după atacul cu drone ruseşti

G4Media acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să îşi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apărare aeriană au doborât 50 din cele 73 de drone ruse

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 2 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

CTP, reacție la tăcerea lui Klaus Iohannis din ziua alegerilor prezidențiale: „Prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani”

Libertatea acum 42 minute
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a atacat dur pe Klaus Iohannis, duminică, după ce președintele nu a răspuns la nicio întrebare a presei când a mers să voteze la alegerile prezidențiale.

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°