Patronul GFR nu a putut să se vadă cu Marian Rada şi cu Daniel Pancu pentru că a fost ocupat cu o privatizare în Bulgaria
Afaceristul a anunţat o întâlnire cu toată echipa, înainte de partida cu Viitorul
Marian Rada şi Daniel Pancu ar fi trebuit să se întâlnească ieri cu omul de afaceri Gruia Stoica, cel care negociază cu George Copos preluarea Rapidului. Acesta a fost prezent la meciul cu Steaua (1-1), iar la final le-a promis jucătorilor o primă pentru felul în care s-au dăruit duminică seara. „Îi voi premia pe jucători pentru modul în care au jucat cu Steaua. Pentru modul cum s-au dedicat şi pentru că au demonstrat că se poate face performanţă şi fără foarte mulţi bani, îi voi invita pe Rada şi pe Pancu să îi premiez. Un mic gest pentru efortul şi spectacolul făcute“ a declarat Gruia Stoica, luni seara, la Sport.ro.
Însă patronul GFR a amânat întâlnirea cu jucătorii rapidişti, fiind ocupat cu licitaţia la care participă pentru cumpărarea BDZ Cargo, compania de transport marfă din Bulgaria. Se pare că acesta vrea ca până la meciul cu Viitorul Constanţa să aibă o întâlnire cu toată echipa, pentru a-i premia personal pe elevii lui Marian Rada.
Patronul GFR nu a putut să se vadă cu Marian Rada şi cu Daniel Pancu pentru că a fost ocupat cu o privatizare în Bulgaria
Afaceristul a anunţat o întâlnire cu toată echipa, înainte de partida cu Viitorul
Marian Rada şi Daniel Pancu ar fi trebuit să se întâlnească ieri cu omul de afaceri Gruia Stoica, cel care negociază cu George Copos preluarea Rapidului. Acesta a fost prezent la meciul cu Steaua (1-1), iar la final le-a promis jucătorilor o primă pentru felul în care s-au dăruit duminică seara. „Îi voi premia pe jucători pentru modul în care au jucat cu Steaua. Pentru modul cum s-au dedicat şi pentru că au demonstrat că se poate face performanţă şi fără foarte