Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al CFR Marfă, Mustafa Aysun, a demisionat, la mai puţin de două luni de la preluarea funcţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din companie, fără să ofere detalii.
Economist şi fost bancher, Aysun a fost numit şef al Consilului de Administraţie al CFR Marfă în luna februarie, când ministrul Transpoturilor Relu Fenechiu a anunţat noua conducere a companiei, care urmează să fie privatizată.
Fenechiu spunea atunci că noua conducere a CFR Marfă - CA şi directori - nu va avea atribuţii directe în privatizare, dar ar trebui "să mai repare ceea ce se mai poate repara" în activitatea companiei.
Ministrul a arătat că nu îi cunoaşte personal pe cei care fac parte din noua conducere a CFR Marfă, aceştia fiind selectaţi după CV, menţionând că managerii vor avea o activitate grea, complexă şi foarte multă muncă.
Licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă va porni de la un preţ de 180 milioane de euro, iar câştigătorul va fi stabilit la jumătatea lunii iunie.