Minunea care s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute în faţa ochilor călugărilor şi pelerinilor veniţi la Schitul ”Sfânta Ana” din Muntele Athos – când o candelă mare din Biserica principală a schitului a început să se mişte în formă de cruce în dimineaţa zilei de 12 aprilie – s-a repetat.
Prima dată, mişcarea candelei, inexplicabilă din punct de vedere al legilor fizicii, a durat timp de 30 de ore, iar a doua oară s-a întâmplat sâmbătă seara (13 aprilie), timp de două ore, scrie joi agionoros.ru, pe baza informaţiilor obţinute de la monahi ai schitului, transmite Agerpres.
Candela se află în faţa Sfintei Mahrame a Domnului, icoana nefăcută de mână a Sfintei Feţe a lui Hristos (gr. Mandilion), după cum precizează site-ul în limba rusă cu informaţii din Sfântul Munte.
Mai multe mijloace de informare elene au scris anterior că ar exista o tradiţie, potrivit căreia dacă această candelă se mişcă în zile de sărbătoare ea prevesteşte evenimente fericite, iar dacă se mişcă în zile lucrătoare (cum a fost cea de 12 aprilie şi cea de 13 aprilie) este un semn al venirii unor mari nenorociri şi încercări.
Monahii de la Schitul ”Sfânta Ana” nu consideră însă că trebuie făcute astfel de presupuneri în legătură cu minunea văzută la biserica lor, îndemnând oamenii la rugăciune. ”Numai Dumnezeu ştie ce se va întâmpla. Nu trebuie să facem presupuneri şi să cădem în deznădejde, ci să ne rugăm”, a spus unul din călugării schitului, citat de agionoros.ru.
La începutul acestei săptămâni, agionoros.ru scria că Sfânta Chinotită (consiliul de conducere al Sfântului Munte Athos format din toţi reprezentanţii celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte) ar urma să se întrunească pentru a da o interpretare minunii ce se petrece la Schitul ”Sfânta Ana”. Deocamdată, această întrunire nu a avut loc.
Schitul se află pe teritoriul Mănăstirii Marea Lavră, cea dintâ