Poliţia americană a arestat, ieri, un suspect care ar fi la originea unei scrisori conţinând otravă ce i-a fost trimisă preşedintelui Barack Obama, a anunţat Departamentul Justiţiei. Sursa: Reuters
„Astăzi (miercuri- n.r), în jurul orelor 17.15 (22.15 GMT, 0.15, ora României)) agenţi FBI l-au arestat pe Paul Kevin Curtis, un individ suspectat că se află la originea trimiterii a trei scrisori conţinând o substanţă granulară ce a fost testată pozitivă la ricină”, o otravă vegetală puternică, a precizat Departamentul american al Justiţiei, într-un comunicat dat publicităţii aseară.
Mai devreme, în cursul zilei, poliţia federală anunţase interceptarea unei scrisori conţinând ricină şi adresată lui Barack Obama, la o zi după alta asemănătoare trimisă senatorului republican de Mississippi Roger Wicker.
O a treia scrisoare a fost adresată unui reprezentant al justiţiei din statul Mississippi, unde a fost arestat suspectul, a precizat Departamentul Justiţiei. Curtis a fost reţinut la domiciliul său din localitatea Corinth, în nord-estul statului.
NEWS ALERT. Serviciile secrete au depistat o substanță suspectă într-o scrisoare adresată lui Barack Obama
Scrisoarea destinată lui Obama a fost primită marţi la centrul de triere poştală al Casei Albe, situat în afara complexului prezidenţial, şi plasat în carantină de agenţii Secret Service, poliţia de elită care îl protejează pe şeful statului, după punerea în evidenţă a unei 'substanţe suspecte', înainte ca Biroului Federal de Investigaţii (FBI) să confirme, în urma analizelor preliminare, că este vorba despre ricină.
„Nu există niciun indiciu privind o legătură cu atentatele de la Boston”, comise luni, a adăugat poliţia federală într-un comunicat.
Aceste incidente au avut loc la scurt timp după atacul de luni la Boston, soldat cu trei morţi şi 180