Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controlul armelor: Eşec pentru Obama în Senatul american

Publicat in rfi, joi 18 aprilie 2013 ·

Mai multe proiecte de lege ce reglementează controlul armamentului au fost respinse miercuri de Senatul american. Acesta nu a reuşit să atingă pragul de 60 de voturi necesar adoptării lor, potrivit New York Times.

Preşedintele Barack Obama a declarat la Casa Albă, la scurt timp după vot, că ziua de miercuri este una "destul de ruşinoasă pentru Washington". Proiectul eşuat a fost o prioritate a administraţiei Obama.

Rudele victimelor atacului de la Virginia Tech şi un supravieţuitor al atacului din Arizona, prezenţi în holul Senatului, au strigat "Ruşine să vă fie!".

Şeful Casei Albe a afirmat că grupurile de lobby ale organizaţiilor de apărare a dreptului de deţinere a armelor au "minţit conştient" în ceea ce priveşte proiectul de lege, iar "republicanii şi democraţii au cedat în faţa presiunii". Barack Obama atrage însă atenţia că "eforturile nu au luat sfârşit".

Opozanţii proiectului de lege au susţinut că decizia a fost luată pe baza logicii şi că sentimentele nu ar trebui să joace nici un rol aici. "Criminalii nu se supun verificărilor astăzi (...), nu se vor supune verificărilor suplimentare", a declarat senatorul republican Charles E. Grassley.

National Rifle Association a cheltuit 500 de mii de dolari doar miercuri pe campanii publicitare care criticau "interzicerea armelor de către Obama".

Mai multe proiecte de lege ce reglementează controlul armamentului au fost respinse miercuri de Senatul american. Acesta nu a reuşit să atingă pragul de 60 de voturi necesar adoptării lor, potrivit New York Times.

Preşedintele Barack Obama a declarat la Casa Albă, la scurt timp după vot, că ziua de miercuri este una "destul de ruşinoasă pentru Washington". Proiectul eşuat a fost o prioritate a administraţiei Obama.

Rudele victimelor atacului de la Virginia Tech şi un supravieţuitor al atacului din Arizona, prezenţi în ho

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 32 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 43 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°