Profesorul și inginerul Paul Dan Cristea, membru titular al Academiei Române a fopst unul dintre cei mai străluciți oameni de știință români. Sursa: www.revista-hipocrate.ro
Academicianul Paul Dan Cristea și-a început cariera didactică în anul 1962, ca preparator, urmând toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor, desfăşurând totodată şi o bogată şi rodnică activitate de cercetare.
A fost pe rând director al Centrului de Inginerie Biomedicală a Universităţii Politehnica din Bucureşti, consilier al ministrului secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, director de studii la Departamentul de Ştiinţe Inginereşti, acum Facultatea de Inginerie în Limbi Străine din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.
Spirit inovator, a abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată ş.a.
Rezultatele acestor cercetări sunt expuse în peste 280 de lucrări publicate în volumele unor conferinţe ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, peste 280 de contribuţii în lucrări şi manuale de specialitate.
A fost profesor invitat la universităţi din Anglia, Australia, Belgia, SUA, India, Finlanda ş.a., organizator şi coordonator a numeroase conferinţe internaţionale şi a participat la numeroase manifestări ştiinţifice de specialitate. Din bogata şi prolifica sa activitate mai notăm că a fost editor la mai multe reviste de specialitate, membru al mai multor societăţi profesionale. Este deţinătorul a două premii ale Academiei Române - 'Constantin Miclescu' şi Traian Vuia' - şi premiul pentru cea mai bună lucrare specială a Fundaţiei pentru medicina celulară şi moleculară.
Pentru valoarea contri