Toată săptămâna s-a vorbit de homosexuali. S-a vorbit de căsătoria între persoane de același sex, de înfiat copiii și cum asta e o boală. Mulți frustrați sexuali și asexuali, metrosexualiști și oameni politici au ieșit cu declarații inflamatoare. Cel mai mediatizat este, probabil, Puiu Hașotti. Acuma, nu vreau să comentez elucubrațiile lui Hașotii, dar, ca o mică paranteză, când în fața numelui ai Puiu, nu mi-aș mai permite să vorbesc despre gay.
La modul cel mai sincer vă spun că eu n-am nimic cu homosexualii, lesbienele și lesbienii. Și acum nu urmează un pseudoargument din ăla care, chipurile, subliniază toleranța , cum ar fi “bă, eu n-am nimic cu poponarii, să facă ce vor ei, dar dacă tot cad în păcat, s-o facă la ei în casă!” Ăsta e genul de toleranță românească și e unul dintre cele mai retardate tipuri de argumentare pe care le poate face un membru al speciei homo sapiens sapiens (notă: homo în cazul ăsta nu vine de la homosexual!). E ca și cum ai spune că tu nu ești rasist, nu ai nimic cu negrii, atâta vreme cât stau închiși în casele lor.
După mine, LGBTeii pot să facă ce vrea mușchiul lor, să se pupe pe stradă, să se țină de mână, să se căsătorească, să înfieze copii. Nu mă deranjează cu absolut nimic, iar dacă o să am un copil homosexual așa cum o să-mi urați în comentariile de mai jos, n-o să-l arunc de pe geam. Deși, aș prefera să fie lesbiană. Bărbații sunt niște porci, iar dacă fiica mea va fi lesbiană, va duce o viață mai bună. Evident, ca orice părinte de băiat hetero, dacă fata mea lesbiană ar veni acasă cu o gagică urâtă i-aș interzice să se mai vadă cu ea.
Adevărata mea problemă cu homosexualitatea este că din pricina ei multe lucruri mișto și folositoare au primit ștampila de “gay”. Și asta e de pricina comportamentelor minorităților sexuale. E drept că n-ai cum altfel să atragi atenția asupra problemelor pe care le înfruntă ș
