Pe 15 aprilie 1707 se năștea, la Basel, Leonhard Euler, unul dintre cei mai importanți matematicieni și fizicieni ai tuturor timpurilor. Într-o viață de 76 de ani, petrecută în Europa și în Rusia, unde a fondat Academia Imperială din Sankt Petersburg, a fost de o prolificitate uluitoare, opera sa fiind adunată în zeci de volume (între 60 și 80...).
E imposibil de înșirat contribuțiile sale, sînt prea multe și prea variate, acoperă algebra, analiza, geometria, mecanica, optica, astronomia. Vorbim azi despre grafuri euleriene, despre ecuația lui Euler, despre ecuațiile Euler-Lagrange, despre relația lui Euler, despre caracteristica Euler-Poincaré, despre formula lui Euler, despre constanta lui Euler și cîte și mai cîte. Dacă cineva spune „teorema lui Euler“, imediat vine întrebarea: care anume? A inventat concepte, metode și a fost un calculator prodigios, unul dintre cei mai ingenioși. Ideile și tehnica lui au luat-o cu mult înaintea epocii sale. De-a lungul timpului, creația i-a fost studiată și reluată iar și iar, inspirînd generațiile care i-au urmat. Ideile lui au fost mereu generalizate, au migrat dintr-un domeniu în altul, s-au dovedit fertile și cu o semnificație care se adîncește odată cu trecerea anilor.
Așa, de exemplu, în mecanică, faimoasa sa ecuație a fluidelor incompresibile, „mama tuturor ecuațiilor cu derivate parțiale“ (apud Cédric Villani, Théorème vivant, tr. m.), nici azi complet înțeleasă. Ce e surprinzător la ea? Multe. Printre altele, o proprietate extrem de curioasă, observată abia în 1994, cînd „Scheffer arată că ecuația lui Euler în plan dă voie unei creații spontane de energie! Să creezi energie din nimic! Niciodată nu s-au văzut fluide care să nască în natură asemenea monstruozități!“ (idem). E ca și cum, într-o zi calmă, fără nori și fără nici o boare de vînt, suprafața unui lac perfect liniș
