Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali nu le are cu plata taxelor. Nu a achitat impozitele nici pentru un bloc din Petroșani al fundației sale umanitare

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 aprilie 2013 ·

Fundaţia patronată de Gigi Becali are datorii de 262.000 de lei la bugetul local din orașul hunedorean. Omul de afaceri, prin acest ONG, deține un bloc de locuinţe în municipiul Petroşani, însă n-a mai achitat impozitul pe clădire de circa doi ani

Pentru a recupera creanța, Inspectorii din cadrul Biroului Taxe şi Impozite Locale Petroşani au emis un nou titlu executoriu pe blocul de locuinţe din cartierul Aeroport – Petroşani, în contul impozitelor neplătite care se ridică la suma de 262.000 de lei, conform publicației Mesagerul Hunedoarean

Reprezentanții primăriei au vrut chiar să pună execute conturile fundației pentru a nu mai pierde timpul cu scoatarea la licitație a apartamentelor din bloc.

„S-au făcut adrese către toate băncile şi răspunsul a fost că fundaţia nu figurează cu cont bancar deschis la nici una dintre aceste unităţi”, au precizat surse din cadrul serviciului de taxe. În aceste condiţii, inspectorii de la finanţele locale Petroşani n-au avut încotro şi au emis un nou titlu executoriu pentru imobil", a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

Imobilul respectiv a fost cumpărat de patronul echipei de fotbal Steaua în urmă cu circa şase ani şi reabilitat după o investiţie de peste 600.000 de euro, mai notează reporterii de la Mesagerul Hunedorean.

Apartamentele din imobil au fost scoase la vânzare, însă preţul cerut, de 30.000 de euro, era prea mare şi nimeni nu a cumpărat. Astfel că, imobilul este nelocuit încă de la inaugurare.

Executat și la Drăgășani

Administraţia Finanţelor Publice a scos la licitaţie publică pentru a treia oară Uzina Mecanică Drăgăşani, deţinută de Gigi Becali.

Potrivit Capital, "Becali deţine 90,7% din acţiunile SC UM Drăgăşani în valoare de 8.136.460 de lei. Acesta a cumpărat-o de la AVAS în 2004, iar în 2012 a fost obligat de Înalta Curte de Casaţie şi Jus

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 35 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 44 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 30 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°