Păreau să se fi specializat în furtul acumulatorilor de la camioanele de mare tonaj şi credeau că nimeni nu-i va prinde, dar poliţiştii le-au venit până la urmă de hac unor indivizi care au creat un prejudiciu total de 14.000 de lei. Gruparea, formată din patru tineri, dintre care unul minor, punea ochii pe camioane aflate în zone mai izolate, reuşind în ultimele două săptămâni să comită nu mai puţin de cinci astfel de furturi. Zece acumulatori au dispărut peste noapte, iar şoferii care au venit la lucru a doua zi nu au mai putut să pornească „la cheie”.
Acumulatorii erau valorificaţi la un centru de colectare a fierului vechi, patronul acestui centru, Ion Priboi, de 30 de ani, ajungând şi el după gratii alături de cei 4 tineri suspectaţi de furt. Toţi au fost reţinuţi pentru câte 24 de ore, iar ieri au fost prezentaţi Judecătoriei Târgu Jiu, care a emis mandate de arestare pe numele a patru dintre ei. Claudiu Boby Conache, Ionuţ Văduva, Cătălin Ionuţ Dănăşel şi Ion Priboi vor face Paştele după gratii, singurul care a putut pleca acasă la părinţi fiind minorul de 17 ani. Cei trei tineri sunt acuzaţi de furt, iar patronul centrului de colectare a fierului vechi este cercetat pentru complicitate la furt calificat şi tăinuire, asta ca să le fie învăţătură de minte şi altor patroni din domeniu care primesc la depozitele lor piese şi obiecte reciclabile care provin din furturi.
Păreau să se fi specializat în furtul acumulatorilor de la camioanele de mare tonaj şi credeau că nimeni nu-i va prinde, dar poliţiştii le-au venit până la urmă de hac unor indivizi care au creat un prejudiciu total de 14.000 de lei. Gruparea, formată din patru tineri, dintre care unul minor, punea ochii pe camioane aflate în zone mai izolate, reuşind în ultimele două săptămâni să comită nu mai puţin de cinci astfel de furturi. Zece acumulatori au dispărut peste noapte, iar şoferii