Horia Ţiril a convocat pentru luni Adunarea Generală a Creditorilor în care se va vota un plan preliminar de reorganizare, astfel încât acesta să ajungă, a doua zi, pe masa Comisiei de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal.
Creditorii lui "U" se vor întâlni luni, la Oradea, pentru a pune la punct planul de reorganizare al societăţii, necesar în vederea obţinerii licenţei de participare în Liga I. Acest act preliminar va fi depus a doua zi pe masa comisiei conduse de Viorel Duru, chiar dacă juridic, planul urmează să fie prezentat judecătorului sindic cel mai devreme la finele lunii. Practic, dacă acest plan va fi votat luni, "U" va fi la acelaşi stadiu cu Rapid Bucureşti în dosarul de obţinere a licenţei. "Vom vota un plan preliminar de reorganizare. Am discutat cu avocaţii domnului Walter, mi-au transmis că vor veni, că vor vota, voi avea o întrevedere şi cu ceilalţi creditori importanţi, inclusiv cu finanţele. E extraordinar de important ca acest plan să fie votat, să aibă majoritate de voturi. Practic, dacă avem acest plan, vom ajunge Rapidul din urmă, vom fi la acelaşi stadiu ca şi ei. Nici Rapidul nu are încă planul aprobat de către Tribunal, vă spun asta ca şi exemplu, nu vreau să se înţeleagă că am ceva cu ei. Marţi ne vom prezenta în faţa domnului Duru cu acest plan, asta e cel mai important. Lucrăm contra-cronometru, nici vorbă să tergiversăm procesul", a explicat Horia Ţiril pentru ziuadecj.ro.
Formaţia clujeană îşi va prezenta, astfel, pe 23 aprilie dosarul de licenţiere pentru Liga I.