Citesc cu oarecare întârziere un material, intitulat „Scurte comentarii pe problema secuiasca” al profesorului universitar Radu Baltasiu, director al Centrului European de Studii Etnice al Academiei Române. Demersul domniei sale este o pledoarie în favoarea tezei „secuii nu sunt unguri”.

Nu aş vrea să intru în fondul problemei, pentru că o consider nerelevantă. Eu cred că secuii - ca şi oricare alt grup uman - sunt ceea ce doresc ei să fie. În concepţia mea, dacă în Covasna ar fi trăit un grup compact de japonezi, de cultură şi limbă maghiară şi care se consideră maghiari, ei sunt maghiari!

În discuţia asupra unei probleme sociale, autorul introduce elemente de ordin fiziologic.

Dar repet, nu aş fi intrat în această discuţie, dacă nu aş fi fost şocat de argumentele profesorului Baltasiu. Astfel, încă de la început el îşi susţine teza pe măsurătoarea „indicelui cefalic” şi pe un indice de analiză a sîngelui („isohemaglutinare”). Deci, sunt evocate argumente de caracter rasial! În discuţia asupra unei probleme sociale, autorul introduce elemente de ordin fiziologic.

Nu credeam că astfel de argumente mai pot fi întâlnite în 2013, într-un material ce se doreşte ştiinţific, în peisajul academic al unei ţări europene.

Memoria noastră istorică ne trimite rapid la alte perioade, când argumentele rasiale erau folosite ca identificare a unui grup uman. Pe baza acestor criterii s-a construit o lume, care ieşea din normalitatea istorică. O lume guvernată de legislaţii precum cea de la Nuremberg din 1935 sau „Statutul Evreilor” din august 1940, din România. Pe baza acestei concepţii a funcţionat Auschwitz-ul şi Transnistria. O lume, a cărei scară de valori a fost negată de omenirea civilizată.

Şi iată, ca un profesor universitar de sociologie, conducător de doctorate, deci formator al viitoarei generaţii de cercetători, foloseşte, fără niciun f