Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micii meşteri populari de la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi-au prezentat produsele peste hotare

Publicat in Alba24, joi 18 aprilie 2013 ·

În decursul acestei luni, produsele tradiţionale lucrate manual în clasele externe de meşteşuguri tradiţionale ale Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba au fost admirate la expoziţia din Plovdiv – Bulgaria în cadrul Târgului Internaţional al firmelor de exerciţiu, proiect derulat în parteneriat cu Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia. Micii meşteri populari din judeţul Alba au fost prezenţi în 2007 la Târgul meşterilor populari din Knittelfeld (Austria), iar anul trecut au participat la Târgul Internaţional de carte din Praga (Cehia). Proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean Alba în cadrul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba, de a revigora meşteşugurile tradiţionale şi de a le transmite tinerei generaţii prin intermediul unor meşteri renumiţi din zonă se dovedeşte a fi o reuşită. Munca micilor artizani în ateliere este răsplătită cu numeroase premii la concursurile de profil din ţară, dar şi cu invitaţii la târguri internaţionale. Totul a început în 2006 cu patru clase-atelier, în localităţile Vidra (arta lemnului), Şugag (încrustături în lemn şi fluieraşi) şi Bucerdea Vinoasă (ţesut-cusut). Astfel proiectul s-a dezvoltat ajungând în acest an şcolar la 15 clase răspândite în întreg judeţul Alba, în care tinerii cursanţi se pregătesc în meşteşuguri precum arta lemnului, ţesut-cusut, confecţionat instrumente tradiţionale (tulnice, fluieraşi), încrustături în lemn, pictură de icoane şi olărit. În luna septembrie, micii meşteşugari vor pregăti o surpriză pentru toţi locuitorii judeţului Alba care iubesc meşteşugurile populare tradiţionale – un târg al ocupaţiilor tradiţionale ce se va desfăşura la Alba Iulia. Până atunci, atelierele meşteşugăreşti în care se pregătesc aceşti copii pot fi vizitate în localităţile Bucerdea Vinoasă, Biia, Săsciori, Şugag, Vidra, Arieşeni, Avram Iancu şi Horea. Camelia TOMA

URL scurt: http://alba24.ro/?p

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare MAE privind restricţii de circulaţie pe partea bulgară a Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele puse la dispoziţie de autorităţile bulgare, începând cu data de 10 iulie 2024 se vor desfăşura lucrări de

România dă lumii cea mai tânără bunică, la 23 de ani. Anunțul cutremurător făcut de preşedintele CNAS. Ce trebuie făcut

Ziare.com acum 4 ore
Dr. Valeria Herdea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a declarat, vineri, 5 iulie, la Târgu Mureş, că România este ţara care are cea mai tânără bunică, la 23 de ani. Herdea a avertizat, de asemenea, că în România sunt fet

Spania a învins Germania după prelungiri și s-a calificat în semifinale la EURO 2024

Adevarul acum o ora
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri, vineri seara, pe Stuttgart Arena.

BNR a decis scăderea ratei dobânzii de politică monetară la 6,75% pe an, de la 7% pe an, din 8 iulie

News.ro acum 7 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât vineri scăderea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 7% pe an, începând cu data de 8 iulie. Dobânda cheie rămăsese nemodificată din luna ianuarie 202

Cine este noul premier al Marii Britanii, Kier Starmer, și ce planuri de guvernare are?

Ziua Constanta acum 3 ore
Noul prim-ministru britanic, Kier Starmer, a anunţat vineri, după victoria categorică a Partidului Laburist în alegerile parlamentare, componenţa echipei sale ministeriale, în care Angela Rayner va fi vicepremier şi Rachel Reeves, ministru de finanţ

Restricții de circulație pe VALEA OLTULUI/ Aflați care sunt rutele ocolitoare și orarul de circulație în perioada lucrărilor

Gandul acum 8 ore
Secțiunea de autostradă Boița-Cornetu va intra în pregătiri de către constructori. Vor fi defrișați circa 20 000 de copaci, pe o lungime de aproximativ 8 km. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și șeful CNAIR, Cristian Pistol, au fost prezenți

Piața de construcții, în creștere rapidă datorită investițiilor masive: sute de contracte publice scoase la licitație

Adevarul acum 3 ore
Guvernul condus de Marcel Ciolacu, președintele PSD, și-a asumat rolul de a transforma investițiile într-un pilon principal al creșterii economice a României. Comenzile record venite din partea statului din ultima perioadă au ridicat masiv piata de

O fetiță de doi ani a MURIT, în condiții suspecte, la spitalul din Baia Mare. Copila ar fi prezentat urme de violență pe corp

Gandul acum o ora
O fetiță, în vârstă de doi ani, a murit la Spitalul Județean din Baia Mare, la scurt timp de la internare. Medicii au alertat Poliția din Maramureș, întrucât copila prezenta posibile urme de violență pe corp. Moarte suspectă la Spitalul Județean din

UPDATE - Viktor Orban a ajuns la Moscova şi a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin

News.ro acum 8 ore
Premierul Viktor Orban a publicat vineri pe X o fotografie din care se vede că este pe aeroportul din Moscova, însoţită de mesajul: „Misiunea de pace continuă. A doua oprire, la Moscova”. La Budapesta, secretarul său de presă a confirmat că se va în

Mircea Geoană a depus cerere la OSIM pentru înregistrarea mărcii „Mircea Geoană 2024 preşedinte”

Ziua Constanta acum 4 ore
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a depus cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii ”Mircea Geoană 2024 preşedinte”, conform știripesurse.ro Potrivit site-ului OSIM, Mircea Geoană a depus î

Vremea

București
acum

26°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
lun.

22°/38°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

23°
vin.

20°/28°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/28°
lun.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/31°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/37°