Pe 19 noiembrie 1998, Monica Lovinescu împlinea 75 de ani. Colaborarea la Radio Europa Liberă se încheiase în 1992, cînd s-a decis închiderea biroului de la Paris, unde se făceau emisiunile „Actualitatea culturală românească“, „Teze şi antiteze la Paris“ şi Povestea vorbei“ (ultima, realizată de Virgil Ierunca). Monica Lovinescu rămăsese activă în presa culturală românească, avînd colaborări la România literară şi 22. De asemenea, Editura Humanitas încheia publicarea ciclului de cronici radiofonice reunite sub titlul Unde scurte, şase volume ce acopereau intervalul 1962-1992. Tot Editura Humanitas începea editarea Jurnalelor Monicăi Lovinescu. În 1998, lucram la Radio Nord-Est din Iaşi şi aveam o emisiune săptămînală, vineri seara, intitulată „Punctul pe i“. Joi, 19 noiembrie 1998, Monica Lovinescu împlinea 75 de ani. Am sunat-o şi i-am propus un dialog telefonic radiofonic în direct, a doua zi, pe 20 noiembrie, între Paris şi Iaşi. A acceptat imediat. Fragmentele de mai jos sînt transcrieri după acea emisiune din 1998, care a durat o oră şi a inclus şi intervenţii aleascultăto­rilor. Publicăm aceste fragmente în săptămîna cînd se împlinesc 5 ani de la moartea Monicăi Lovinescu (20 aprilie 2008). Din dialogul difuzat de Radio Nord-Est din Iaşi, am eliminat întrebările, lăsînd doar gîndurile Monicăi Lovinescu. Multe dintre afirmaţiile de acum 15 ani îşi păstrează actualitatea. Transcriu acum o parte dintre ele, convins fiind că sînt un document radiofonic, oferit cititorilor revistei Observator cultural în memoria celei care a susţinut, de la Paris, literatura română, în anii grei ai comunismului. Voi oferi şi o a doua parte din aceste fragmente, săptămîna viitoare, inclusiv despre atentatul asupra Monicăi lovinescu, din 1977, cînd regimul de la Bucureşti a dorit să o intimideze. Acum două zile, în ziarul Le Monde – cel mai important ziar de seară al Parisului