Iată o poveste cu dragoste şi sex şi crimă şi tomberoane. O poveste nu cu mai clasicii Felix şi Otilia, ci cu anonimii Iulian şi Otilia. Personaje subterane, de catacombe, ale unui mare oraş. O poveste cu oameni ai străzii, cu boschetari. Infrastructura poveştilor secrete cu oameni de bine.
Când a întâlnit-o pe Otilia, Iulian omorâse deja. Cu vreo treizeci de ani în urmă, într-o comună oarecare din provincie, îşi înjunghiase tatăl. Făcuse puşcărie, ieşise, luase calea Bucureştiului. Mai fusese condamnat pentru nişte furturi mărunte. Ieşise iar.
Trăia din fierul vechi pe care îl aduna sau îl fura şi îl vindea la centre de colectare. Cerşea din când în când, în funcţie de ocazie, pe stradă sau prin biserici sau pe la vreo măcelărie. Dormea prin adăposturi improvizate în construcţii neterminate. „Culcuşuri”.
Nu-mi aduc aminte când şi cum a cunoscut-o pe Otilia. Este genul de amănunt care îţi scapă cu timpul şi care nu interesează adevărul tehnic, juridic. Dar de-acum umbla prin Bucureşti cu Otilia după el. Femeia îl urma ca un câine de pripas care linge mâna stăpânului şi latră la străinul la care se burzuluieşte şi stăpânul. Culegeau fier vechi, beau votcă ieftină şi dormeau în culcuşuri. Invizibili. Supremă cochetărie, Otilia avea un ruj.
La începutul anului 2000, ajung la blocul Loto de la intersecţia Bd. Octavian Goga cu Bd. Nerva Traian, pe atunci ceva între construcţie în desfăşurare şi ruină. Ironie a sorţii, acum, deasupra locului unde s-a întâmplat crima între oameni ai străzii, funcţionează un magazin de bijuterii.
Acolo în subsol îl găsesc deja instalat în culcuş pe „Unchiaşul”. Om al străzii care ţine după el cu mândrie o trusă de scule. Se instalează şi ei în colţul opus al încăperii neterminate. Ziua umblă după fier vechi şi orice altceva vechi pe care îl pot vinde. Seara se întorc la culcuş.
Bărbaţii încep să se
