Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROSPORT - Flashmob organizat in curtea colegiului Vasile Lucaciu, pentru promovarea miscarii in randul baimarenilor

Publicat in eMaramures, joi 18 aprilie 2013 ·

Elevii de la Colegiul National „Vasile Lucaciu” din Baia Mare au avut parte de o surpriza in pauza mare de astazi, 18 aprilie. Cu cateva minute inainte de ora 12.00, liceenii au fost indemnati sa iasa in curtea scolii, pentru a participa la un flashmob promiscare. Actiunea s-a bucurat de un real succes, in final, tinerii dansand alaturi de studentii din cadrul departamentului Cluj School of Public Health, care au pregatit momentul.

Flashmobul a strans zeci de elevi in curtea scolii. In ritmuri antrenante, studentii clujeni au dat un spectacol de breakdance, primind aplauze la fiecare miscare. Mai apoi, liceenii aflati in pauua au fost invitati sa faca si ei cativa pasi de dans.

„A fost foarte interesant. E ceva nou la liceul nostru si chiar mai vrem. Am incercat si eu sa dansez, dar nu am reusit sa tin ritmul . Cred ca a fost organizat pentru distractia elevilor, sa se distreze in timpul pauzelor”, a marturisit o eleva, Ana.

Unii liceeni au fost ceva mai reticenti. Celor mai multi le-a luat insa doar cateva minute pentru a renunta la inhibitii si pentru a participa activ la flashmob. La final, multi dintre ei au marturisit ca o astfel de activitate ar fi binevenita mai des in pauze, pentru ca i-ar provoca sa faca miscare.

„ Mi s-a parut super tare si cred ca a fost pentru promovarea stilului, mai mult. A fost amuzant, sa mai faca, am iesi la miscare in pauza asa”, a povestit o alta eleva, Bianca.

”A fost ok, a fost foarte frumos. Ar fi mai interesant sa iesim in pauze la miscare mai des, mai ales acum, ca s-a facut cald”, a spus un alt elev, Norbert.

Actiunea a fost organizata de cativa studenti din cadrul universitatii clujene Babes-Bolyai, care fac parte din departamentul Cluj School of Public Health. „ Am venit astazi, in Baia Mare, sa facem un flashmob si sa promovam sanatatea publica in Roma

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 6 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 11 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 13 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 7 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 9 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 5 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Casa unei familii din judeţul Botoşani a luat foc când mama şi fiica de 7 ani împodobeau bradul

News.ro acum 7 ore
Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul. ”O mamă şi fiica ei, în vârst

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-1°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°